O primblare la munți

Noi, însă, ca niște biruitori cu inimă măreață, departe de a pune sub robie pe frumoasele dușmance, le-am lăudat, le-am mângâiat, le-am dat câte o frățească sărutare și pe urmă ne-am urmat drumul nostru, fără a fi mai fuduli decât înainte, dar mult mai voioși la suflet, pentru că fetițele:

Boieri d-voastră, zise judecătoriul, de vreme ce ne-am pus pe povestit, am să vă spun și eu o anecdotă judecătorească foarte curioasă: Logofeția Dreptății, în pricina căminarului…

— Că ai spirit, că ai un glas de înger, că ai o talie de silfidă.

— Dacă n-aș ști că ești de mult însurat, aș crede că ai ieșit ieri din Academie; cu toate aceste, bravo, domnule, acum sunt încredințată că ești bun diplomat și că poți pătrunde secretele cele mai adânci.

— Râde-mă cât ți-a plăcea; numai îmi spune de ești frumoasă, ca să știu de trebuie să te iubesc din tot sufletul.