ro
Bøger
Sharon Begley,Davidson Richard J.

Creierul și inteligența emoțională

  • Om
  • Læsere7
De ce unii oameni îşi revin imediat după o situaţie neplăcută, iar alţii au nevoie de ani întregi să treacă peste un necaz? De ce unii par să rezoneze mereu cu cei din jur, în timp ce alţii rămân insensibili la emoţiile celorlalţi? De ce există optimişti incurabili şi pesimişti care nu se pot schimba? Aşa cum ne naştem cu un ADN unic, tot astfel fiecare dintre noi are propriul Stil Emoţional, format, în concepţia lui Richard Davidson, din şase dimensiuni: Atenţia, Perspectiva, Rezilienţa, Conştiinţa de Sine, Sensibilitatea la Context şi Intuiţia Socială. Împreună, ele determină ceea ce numim inteligenţa emoţională, iar combinarea lor în proporţii diferite explică de ce fiecare dintre noi răspunde într-un mod propriu la evenimentele din viaţa sa.

După 30 de ani de studiu al chimiei creierului, Davidson ne dezvăluie modul în care tiparele noastre cerebrale ne pot schimba viaţa şi ce putem face pentru a ne îmbunătăţi răspunsurile emoţionale, folosind în acest scop inclusiv meditaţia. Printr-o analiză aprofundată a legăturii minte–corp, precum şi a unor boli precum autismul şi depresia, autorii trec dincolo de psihologie şi de neuroştiinţă şi ne învaţă cum să atingem starea de bine şi să avem o viaţă împlinită.

Nu ratați această carte inteligentă și spirituală scrisă de cel mai important expert în emoții și funcționarea creierului. Daniel Gilbert, autorul bestsellerului Cum să dai peste fericire
455 trykte sider
Oprindeligt udgivet
2021
Udgivelsesår
2021
Har du allerede læst den? Hvad synes du om den?
👍👎
fb2epub
Træk og slip dine filer (ikke mere end 5 ad gangen)