Când eram muritor

Când eram muritor este o colecție de 12 nuvele publicate de Javier Marías în diferite reviste și antologii madrilene, la începutul anilor ‘90. Marías adună între coperțile acestui volum texte în care suspansul, provocarea imaginației și jocurile ficționale sunt personaje centrale. Lumea povestirilor e ordonată de aceleași obsesii ale autorului, de la modalități absurde de a muri, la amorul ilicit, problema timpului și a memoriei și neprevăzutul ca motor al experiențelor de tot felul. Textul care dă titlul colecției este discursul unei fantome care mărturisește cea mai grea încercare pentru oricare mort: confruntarea cu întreg trecutul de muritor, reamintirea a tot ce i s-a întâmplat, bun sau rău; uitarea este imposibilă și, citând titlul unei piese a dramaturgului suedez Jonas Gardell, „iadul este aminitirea fără puterea de a mai schimba ceva“. În aceeași notă, „Orice rău se întoarce“ este povestea unui om ce suferă de depresie, a cărui suferință psihică devine o teroare fizică. Voyeurismul este un element recurent în „Duminică de trupuri“. În „Mai puține scrupule“, Javier Marías imaginează un dialog între doi candidați așteptând să intre la castingul pentru o producție XXX. Suspansul este exploatat la maximum. În „Medicul de noapte“ apar plimbări nocturne pe străzile Parisului, dar și un medic ce poate oferi soluții pentru problemele conjugale. Subtilele referințe autobiografice, ironia și umorul (deseori negru) constituie garnitura ce însoțește intrigile bine articulate ale fiecărei nuvele în parte.