ro
Bøger
Victoria Alexander

Înălțimea Sa, soția mea

Secretele îi vor aduce în sfârșit împreună sau îi vor despărți pentru totdeauna?
Femeile nu l-au refuzat niciodată pe răvășitorul Lord Matthew Weston, iar el nu s-a obosit niciodată să le spună „nu“. Dar de data asta întâlnește o tânără într-atât de ademenitoare încât, după câteva zile minunate petrecute la Paris, spune pe negândite „da“ căsătoriei. Spre surprinderea lui însă, după o ultimă noapte de pasiune, se trezește și constată că frumoasa lui soție dispăruse. Și, în clipa când află că încântătoarea făptură cu care se însurase nu este cine pretindea a fi, ci fiică de rege — care, cel mai probabil, a luat relația cu el ca pe o simplă aventură, –, Matthew își jură să și-o scoată cu totul din viață, din minte și din… inimă.
Dar chiar și o prințesă face greșeli. După mai bine de un an, Tatiana se întoarce, căci are nevoie de ajutor din partea singurului bărbat care i-l poate oferi ‒ dacă îl convinge să îi accepte propunerea. Dar oare la asta se rezumă totul: la faptul că are nevoie de sprijinul lui? Sau poate, în spatele acestei cereri, se ascunde un secret pe care ea nu vrea să i-l dezvăluie? Matthew poate fi convins să-i ofere ajutorul, dar inima nu i-o va mai oferi niciodată. Și totuși, el pare hotărât să o subjuge pe frumoasa cu ochi verzi și s-o transforme dintr-o prințesă perfectă într-o soție plină de pasiune.
334 trykte sider
Oprindeligt udgivet
2016
Udgivelsesår
2016
Har du allerede læst den? Hvad synes du om den?
👍👎

På boghylderne

fb2epub
Træk og slip dine filer (ikke mere end 5 ad gangen)