ro
Bøger
Danielle Steel

Prieteni pentru totdeauna

Gabby, Billy, Izzie, Andy și Sean — cinci copii se cunosc în prima zi la exclusivista școală Atwood, fiecare cu propria personalitate efervescentă, diferiți ca înfățișare și cu talente diferite, dar atrași împreună de magia unei legături care se va dovedi indestructibilă.
Astfel, într-o lume rece și indiferentă, cinci familii încep să se apropie, iar cei cinci copii străbat alături drumul spre adolescență, fără să realizeze că furtuni teribile încep să se adune în jurul lor. Curând, viețile lor aparent perfecte sunt afectate de relații destrămate, de greșeli nefericite și de alegeri neinspirate, și, pe rând, apeleazǎ la micul lor grup pentru a-și recăpăta stabilitatea și echilibrul. Împreună vor putea trece peste pierderi și suferințe, își vor deschide inimile și vor cunoaște primii fiori ai iubirii și pasiunii.
Ȋntr-unul dintre cele mai complexe și mai emoționante romane ale sale, Danielle Steel redǎ o poveste tulburǎtoare, întinsă pe parcursul câtorva decenii, care aduce laolaltǎ un grup de personaje realiste și profunde, într-o cǎlǎtorie a prieteniei, a supraviețuirii și a dragostei.
288 trykte sider
Oprindeligt udgivet
2016
Udgivelsesår
2016
Har du allerede læst den? Hvad synes du om den?
👍👎
fb2epub
Træk og slip dine filer (ikke mere end 5 ad gangen)