În eseul Despre prostie (Über die Dummheit, 1937) subiectul este tratat, ca de obicei, cu toate resursele familiare autorului: analiza filosofică se combină cu observațiile de tip psihologic și cu constatări din istorie și politologie. Deși proiectul inițiat de acest eseu nu a fost finalizat, se remarcă, totuși, atenta cartografiere a fenomenelor asociate prostiei, tratate în stilul „ironiei constructive“, atât de specific lui Musil.
