„Dacă oamenii, toți oamenii, s-ar sătura într-o bună zi de povești, cred că sufletele s-ar usca, s-ar topi și lumea ar arăta ca un pustiu. O asemenea nenorocire n-o să se întâmple însă prea curând, nici săptămâna viitoare, nici la toamnă, nici peste o mie de ani. Înaintea ei, cu siguranță, o să se petreacă alte milioane și milioane de fapte, șuvoiul vieții o să curgă mai departe, cu furtuni și îndrăgostiri, cu boli și râsete de copii, cu războaie și prietenii, cu crize financiare și meri înfloriți, cu alb, cu negru și cu infinite nuanțe de gri. Iar faptele, întotdeauna, vor fi urmate de povești, de-o mare de povești, fiindcă fiecare faptă se vede cu ochi diferiți, în fel și chip. Sunt poveștile noastre, ale tuturor, fără de care am muri de sete, ne-am prăpădi. La sfârșitul sfârșitului, zic eu, o să existe un singur mare regret, că nu-l vom mai putea povesti.“ (Filip Florian)
